EXPOZIȚIE Munkácsy LA Hajdúszoboszló

VIAȚA LUI Munkácsy Mihály, PE SCURT

(20 februarie 1844 – 1 mai 1900)

• Nașterea – Munkácsy Mihály s-a născut la 20 februarie 1844 la Munkács.
• 1892 – Și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă, iar de la opt ani a fost crescut de unchiul său, Röck István, la Békéscsaba.
• 1895 – Avea abia 11 ani când unchiul său l-a făcut ucenic de dulgher la un meșter local.
• După eliberare, a devenit ajutor de tâmplar la Arad; în acest moment, și-a completat veniturile desenând mici portrete.
• După doi ani, o boală gravă l-a adus acasă la Gyula. În timpul recuperării, a desenat constant, așa că unchiul l-a trimis să studieze cu un pictor pe nume Karl Fischer din oraș.
• Acolo a fost remarcat de pictorul academic Szamossy Elek, care poate fi considerat primul său maestru. Munkácsy a petrecut doi ani și jumătate cu Szamossy.
• În 1863 s-a stabilit la Pesta și s-a înscris imediat la expozițiile Societății Naționale de Arte Plastice Maghiare care începeau la acea vreme.

PRIMELE SUCCESE

• În prima jumătate a anului 1865, a studiat la Academia de Arte Frumoase din Viena, unde a creat ”Stropitul de Paște” (1865), una dintre capodoperele primei perioade a lui Munkácsy.
• A petrecut următorul an și jumătate pictând portrete și scene populare în Pesta, Békéscsaba și Gerendás.
• În toamna anului 1866, s-a înscris la Academia Regală Bavareză din München.
• Cel mai important eveniment al celui de-al doilea an la München a fost vizitarea Expoziției Mondiale de la Paris din 1867, unde a făcut cunoștință cu lucrările artiștilor importanți ai timpului său.
• Efectul a ceea ce a fost văzut pentru prima dată în ”Ucenicul care cască”, pictat în 1869.
• Cu toate acestea, adevăratul progres a fost ”Camera morții”, pictată în a doua jumătate a anului 1869, care a depășit picturile sale anterioare atât în ​​interpretarea subiectului, cât și în stilul său pictural puternic realist.
• Pictura a primit o medalie de aur la Paris, iar artistului, care avea doar 26 de ani, i s-a oferit un contract de către Adolphe Goupil, unul dintre cei mai importanți negustori de artă ai anilor 1860.

STABILIREA LA PARIS

• La începutul anului 1872, după succesul ”Camerei morții”, Munkácsy s-a mutat la Paris. În primii săi ani, a pictat scene populare cu subiecte maghiare.
• În 1873, a călătorit la Barbizon pentru o scurtă vizită la Paál László, dar atmosfera locului, atmosfera creativă intensă care a caracterizat comunitatea pictorilor din Barbizon, l-au convins să rămână mai mult timp. Acolo a adaptat la propriile idei tratamentul de culoare plein-air, caracteristic peisajelor intime. ”Țiganii la marginea pădurii” este unul dintre peisajele excelente pictate în acest moment, reflectând percepția lui Munkácsy asupra naturii.
• Din anii 1870 datează tablourile de viață realiste (”În casa de amanet”, ”Eroul satului”, ”Vagabonzii de noapte”) și portretele expresive care dezvăluie influența picturilor lui Rembrandt și Frans Halls.
• Deoarece criticii contemporani s-au plâns de tonul întunecat al lucrărilor sale, în 1876 s-a înfățișat pe sine și pe soția sa în nuanțe subtile de gri în fața șevaletului (”În atelier”). Din păcate, între timp pictura se înnegrise, așa că nu doar că mobila și obiectele decorative din fundal au dispărut, dar și copilul care stătea în spatele șevaletului a devenit practic invizibil.
• Următoarea compoziție majoră, pictura de gen istoric *Milton cel orb dictează „Paradisul pierdut” fiicelor sale*, a câștigat cel mai mare premiu la Expoziția Mondială de la Paris din 1878, iar Franz Joseph i-a acordat pictorului un titlu nobiliar.
• În vara anului 1874, Munkácsy s-a căsătorit cu văduva baroneasă De Marches (născută Cécile Papiér). În anii următori, cuplul a construit două case magnifice în cartierul artistic din Paris. Palatul de la adresa Avenue de Villiers nr. 53 era potrivit pentru a găzdui grupuri mari, cu o sală uriașă de recepție, două ateliere, numeroase saloane mai mici și dormitoare, Familia Munkácsy, în special doamna Munkácsy, a găzduit aici în fiecare vineri pictori, sculptori, scriitori, oameni de știință, critici, comercianți de artă și compozitori, inclusiv mulți maghiari, din clasa de mijloc și cercurile academice.

COMPOZIȚII CU HRISTOS

• Deceniul dintre 1878 și 1887 a fost cel mai productiv din cariera lui Munkácsy. În acest moment au fost create cele două compoziții monumentale cu Hristos: ”Hristos înaintea lui Pilat” (1880–1881) și ”Golgota” (1884).
• În februarie 1882, după Paris și Viena, ”Hristos înaintea lui Pilat” a fost expus la Budapesta în mediul teatral creat deja în locațiile anterioare. Uriașa pânză a fost așezată în picioare pe podea și prezentată într-o cameră întunecată, cu o lumină specială luminând doar suprafața picturii, ceea ce putea crea publicului o impresie similară filmelor color inventate în secolul al XX-lea. Întreaga țară l-a sărbătorit pe Munkácsy săptămâni întregi, iar o delegație l-a însoțit în orașul natal, unde a fost dezvelită o placă memorială în cinstea lui.
• În 1881 a început mult mai dramaticul ”Golgota”. El a înfățișat răstignirea după iconografia tradițională și, de asemenea, a înfățișat mulțimea indiferentă și aspră folosind instrumentele verismului.
• Cea mai personală imagine a lui Munkácsy despre Hristos, ”Hristos în mormântul din stâncă”, a fost creată în timpul pregătirii ”Golgotei”. Lucrarea este o interpretare a unui tablou de Hans Holbein păstrat la Basel.
• A pictat ultima sa compoziție biblică majoră, ”Ecce homo”, între 1894 și 1896. În imagine, fiul lui Dumnezeu, umil și vulnerabil în natura sa umană, stă singur în fața mulțimii. Scena nu mai este doar tragică, este și crudă. Elaborarea uriașei pânze este mai brută decât cea a celor două picturi anterioare cu Hristos și într-un sens anume, mai modernă.
• ”Ecce homo” a fost prezentat la Budapesta în 1896, în timpul sărbătorilor mileniului, iar aceasta a fost ultima vizită a lui Munkácsy în Ungaria .
• Trilogia cu Hristos este expusă astăzi în Muzeul Déri din Debrecen.

PICTURI DE GEN, PEISAJE, PORTRETE

• În a doua jumătate a anilor 1880, Munkácsy a pictat o serie de scene costumate plasate în epoca regelui Ludovic al XIII-lea. Vedem aceleași personaje aici în situații schimbătoare, care, ca și prezentarea neobișnuită a imaginilor biblice, pot fi considerate și un precursor al viziunii cinematografice constând din secvențe.
• Pe lângă picturile de gen, lucrările semnificative ale anilor optzeci sunt peisajele și câteva portrete.
• În toamna anului 1886, la încurajarea lui Sedelmeyer, a călătorit în America și, deși nu au lipsit sărbătoririle, întrucât a fost primit de președintele Statelor Unite și a primit mai multe comenzi de portrete, călătoria nu a fost la înălțimea așteptărilor pe care și le-a pus în aceasta.
• După trei luni, s-a întors la Paris, unde l-au așteptat două comenzi extraordinare: în primul rând, a reușit să creeze decorarea tavanului casei de scări al Kunsthistorisches Museum din Viena, intitulată ”Apoteoza Renașterii”. Alegoria de 10 x 10 metri poate fi văzută încă în locația sa inițială din capitala Austriei.
• La sfârșitul anilor 1880, i s-a cerut să creeze o viziune monumentală a ”Stabilirii maghiarilor” pentru noua clădire a Parlamentului. Cea mai mare pictură a lui Munkácsy a fost finalizată în 1894, iar titlul său original era ”Árpád”. Astăzi împodobește Sala Prezidențială a Parlamentului.

ULTIMII ANI

• În vara anului 1896, sănătatea lui Munkácsy s-a deteriorat mult. A fost tratat mai întâi în Baden-Baden, apoi în Colpach și Paris. Voia să picteze, dar pentru că le era frică de entuziasmul lui de a crea, i s-a interzis să facă acest lucru.
• Și-a petrecut ultimii trei ani în sanatoriul Endenich de lângă Bonn. A murit în urmă cu 125 de ani, la data de 1 mai 1900, și a fost înmormântat la Budapesta pe data de 9 mai. O mulțime uriașă de admiratori i-a însoțit sicriul până la mormântul ceremonial din cimitirul din strada Fiumei.

Arta sa se numără printre valorile remarcabile ale artei maghiare și universale. Cele mai multe dintre picturile sale au fost păstrate în colecții private din străinătate pentru o lungă perioadă de timp, în timp ce publicul autohton era în principal familiarizat cu calea sa unică de viață și cu lucrările realiste din anii 1870. În ultimele decenii, datorită colecției lui Pákh Imre, numeroase lucrări nevăzute până acum ale lui Munkácsy au devenit direct disponibile în Ungaria.