Încă din copilărie mi-au plăcut foarte mult aromele de la Hajdúszoboszló, mâncărurile cunoscute în cursul vacanțelor din copilărie și astăzi fac parte încă din favoritele mele. De pe lista de meniuri am ales de multe ori supa de ”gulaș” și mâncărurile umplute cu brânză de oaie și mărar. În timpul vacanțelor noastre de la Hajdúszoboszló, am cinat de fiecare dată la restaurant, avem localuri favorite unde revenim, dar bineînțeles ne place să încercăm și restaurante noi, și am și ales deja câteva locuri preferate.
Pot doar să recomand tuturor celor care vizitează orașul Hajdúszoboszló lumea aromelor din ”Kemencés Csárda” (Hanul cu Cuptor), unde și atmosfera este unică. Langoșii din aluat ce au fost copți în cuptor și umpluți cu cașcaval, smântână și jumări este ceva mirific, însoțit de un pahar de vin și o discuție prietenoasă.
Dacă vă plac aromele gastronomiei maghiare, atunci încercați neapărat restaurantul pensiunii ”Major Panzió”, noi am mâncat ultima dată aici favoritul bucătarului șef, care a fost foarte sățios iar mie mi-au servit cele două preferate ale mele, ”ceafă țigănească” și ”piept de pui a la Kiev” pe o singură farfurie, completat cu felii cu ciuperci, toate acestea întinse pe un pat de legume, cu garnitură de slănină prăjită și cartofi steak. A fost nemaipomenit!